WORK AND TRAVEL – ÎNDEPLINIREA UNUI VIS DIN COPILĂRIE?

Roxana Neamţu: WORK AND TRAVEL – ÎNDEPLINIREA UNUI VIS DIN COPILĂRIE?

     În ultimii ani, studenţii români au urmat exemplul celor occidentali şi au început să participe în număr din ce în ce mai mare la programe de genul Work and Travel care le permit să studieze, să călătorească şi să muncească în străinătate. Cei mai mulţi dintre cei care trăiesc o astfel de experienţă o descriu ca fiind deschizătoare de noi orizonturi şi mai ales o lecţie de viaţă.

     Un student care decide să candideze la programul Work and Travel trebuie să întrunească mai multe condiţii: să fie student la cursuri la zi, la o facultate de stat sau, în cazul uneia particulare, aceasta să fie acreditată, să aibă media generală peste 7 (se pare că această condiţie a fost scoasă), să cunoască limba engleză (sau a ţării unde decide să plece), să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 28 de ani şi să fie dispus să lucreze în industria turismului şi a serviciilor. Partea cea mai frumoasă şi pe care aproape toţi studenţii o aşteaptă este la finalul programului când le mai rămân cam două săptămâni libere, după ce termină contractul cu angajatorul, timp în care pot vizita ţara respectivă.

     In vara anului 2011 am fost inscrisa si eu intr-un astfel de program, in orasul Philadelphia, ocupand postul de “food-runner” intr-un bar-restaurant aglomerat, unde crabul era preparatul specific. Este o ţară foarte liberă în ceea ce priveşte constrângerile sociale, cel puţin în comparaţie cu România. Diversitatea culturală e remarcabilă, întâlneşti acolo oameni din toate colţurile lumii.

     Cheltuielile totale s-au ridicat la 2500 $. Precizez încă o dată, e vorba de cazul meu, se poate plăti şi mai puţin, dacă aveţi noroc de o agenţie profesionistă, care nu percepe comisioane pentru orice. Ni se retrăgeau din salariu aproximativ 180$/luna, bani reprezentând taxe percepute de Guvernul american, bani pe care nici pana în prezent nu i-am recuperat, deşi în luna decembrie a anului precedent am semnat un contract care asigura înapoierea banilor în decurs de 8 saptamani. În general, americanii pe care i-am cunoscut în restaurant şi lucrau pe aceeasi pozitie ca mine erau foarte leneşi. Le placea să ne privească pe noi românii cum muncim probabil ( menţionez că eram 8 români în acelaşi restaurant). Deşi nu ştiau foarte multe despre România, erau curioşi şi puneau multe întrebări, vrând să afle de unde vine persoana cu care stăteau de vorbă. Sfatul meu pentru cei care trec prin această experienţă e să plece împreună cu un prieten(a). E mult mai uşor, mai ales la o primă plecare aşa de departe de casă, să ştii că ai aproape o persoană pe care te poţi baza.

    

Am vizitat New York, Washington, Atlatic City si New Jersey. Experienţa asta, în afară de aspectele profesionale şi legate de voiaj m-a schimbat, mi-am dat seama că nu toată lumea are intenţii bune, ca atunci când eşti singur într-o ţară străină, departe de casă, trebuie să ai grijă în cine ai încredere. Am văzut cu ochii mei că americanii sunt simpli oameni, ca noi, şi că America de la televizor este foarte diferită de America văzută live acolo…. am realizat şi cât de norocoasă sunt să am familia pe care o am, într-un cuvânt, m-a maturizat mult experienţa asta. M-a învăţat să preţuiesc lucrurile cu adevărat importante.