AUTOR - Anca Elena Cojo

AUTOR - Anca Elena Cojocaru

*Infinit brâncușian

  

 În ritmul clipelor jucate,

 Pe degete de geniu cald

 În ochii tăi de diamante

 Azi lacrimi agere se scald…

 Alunecă pe dealuri calde

 Ce sâni sculptează în amurg

 Și stele parcă de smaralde

 Pe cerul inimii se scurg...

 Eu îți sărut pe frunte vremea

 Și-n tălpi distanța dintre noi

 Pe care pașii-ți și durerea

 S-au întărit prin amândoi.

 Îți strălucesc prin orizonturi

 De cristaline dilatate

 Amor de apă și de poduri

 Și pasarele corelate.

Te-mbrățisez în glasul vesel

 Ce ne-nconjoară înțelesuri

 Comunicând ca un inel

 Și sculptând iubirea-n versuri.

 Mă simt rostită de Brâncuși

 Pe infinitul de lumină

 Și inima-mi deschide uși,

 De lemn ce nu știe rugină.

 Cu el m-aș saluta pe stele

 Acolo unde arta strigă

 Și unde gândurile mele

 Se nasc din vers și-n lume pică.

  

 * Planete cerebrale

 Ca într-un dans pictat când plouă

 Pe condensate stări de mai

 Tu îmi cerni sufletul de rouă

 În flori de arbore de ceai.

 Îți gust aroma prin speranțe

 Și-ți infuzez iubiri de ten

 În grotele necontrolate

 Urzesc cutremure-n polen.

 Tu îmi strănuți, alergic parcă

 La inovații ce-ți străbat

 Prin gând trecuturi alterate

 Idei de care faci rabat.

 Nu-ți pune geamuri între sfere!

 Când noi ciocnim puncte de vis

 În corelate emisfere

 Ce universul l-au încins.

 Eu simt aceleași atmosfere

 Între planete cerebrale

 Unde tresar aceleași ere

 În cercul inimii de stele.

 Pulsăm parfum între lumină

 Analizând dimensiuni

 O carte scrisă cu făină

 Pe linii negre de minuni.

 Aici în grota ta de patimi

 Îți desenez cu flori iesirea

 În palme un izvor de lacrimi

 Din stânci râvnește fericirea.

  

*O cameră albastră

  

 Mă-nchid în noi, iubito,în camera albastră

 Pierdută de lumină, când ai plecat de-acasă !

 Te-ntorci ca o copilă să-mi bei și-un ultim vis

 Pe care ochii-ți raze i-a scris cu mântuire...

 Mă-nclin spre versul tandru, ce-ți mângâie-n auz

 Dorințe aprigi, steme ce stele a aprins...

 Eu lupt ca un războinic, în trupul tău să caut

 Ce am pierdut odată, când talpa ta a-nvins.

 Mi te doresc cu flori, cu sânge și cu lacrimi

 Când vei sorti pământul, să-mi poarte-un prunc de zeu

 Eu fulgere voi strânge, în inima-ndoită

 De pasul tău, iubito...

 Război după război, în inimi se petrece

 Când răul bate clopote și binele se roagă

 Să-mi dai lumina dragă, să-mi dai si lacrimi negre

 Doar să-mi oprești destinul, ce nu te mai pricepe.

 A mea vei fi! O doamnă, legată de cortină

 Când eu joc rol de rege, tu să-mi închizi o zi

 Ca noaptea ce se lasă, și-mi fură din lumină

 Tu să-mi rămâi aproape, și-n chinuri să-mi învii!

 Să-mi arzi intern speranța, și-afară să-nflorești

 Cu agere atingeri, cum numai tu trăiești,

 Să-mi ierți orice păcat, când rugăciuni te cheamă

 Altarul de mi-e rece, tu-mi dă din el o ramă!

 Greșesc și-mi cer iertare, dar tu îmi ești icoană

 Și trec peste prea sfinte, pentru o sclavă doamnă.

 Nu-mi pasă nici de lege, nici de vreun prost vecin

 Ce n-a iubit vreodată, nedefinind un chin.

 Mă-nchid în noi, iubito, în camera albastră

 Unde-ai adus lumină, când te-am închis în casă.

* Negură de fericire

În seara asta de iubire, când ochii-mi cad pe cer senin

Tot ce-mi doresc ar fi, iubito, în brațe calde să îți vin

Și-aș ațipi pe trupu-ți codru, ce rumenit s-a tolănit

Aș astupa prin viață goluri, ce de curent ne-ar fi ferit.

Te-aștept, întins pe plăpumioară, în negura de fericire

Și-ncerc să-ți prind în amintire, o corelare, potrivire...

Mi-e seară-n suflet când ți-e teamă, să mă atingi cu un sărut

Și n-aș risca să-ți sec amorul, cu lemne arse în trecut.

Mi te întorci spre alte uși, uitând să-mi lași cheia ieșirii

Și alte dogme tu apuci spre anecdota nemuririi...

Eu îți rămân printre priviri, o carte scrisă printre fapte

Și mă deschizi doar când trăiești, o amintire de departe.

*Ce-mi e artistul?

Ce-mi e artistul?

Pierdută pană

Ce bântuie-o ramă

Versuri rupestre

Lăsându-ne zestre.

O fi vreo adiere

De gânduri rebele

Schimbând emisfere

Unindule-n stele?

O fi doar o rază

În suflet de vază

În care tăcerea

Lucește-n smarald

Uimindu-i plăcerea.

Ah, suflet de ceară!

Topești sentimente

Unind elemente

Comori de cerneală

Furate de-o coală...

E-o cușcă de suflet

Pe care-l trimiți

Să caute sensuri

Cu muze fierbinți

Departe de legi

Și limite seci

Silabe-n bilete

Pe care le-ncerci.

Le-ncerci sau te cheamă?

Ca scumpa ta mamă

Hrănindu-ți eternul

Slujindu-ți cheremul

Sfințind cu iubire

Religii interne

Rime, refrene

Din Raiul ce-l dai

Rugându-se: Stai!

*Iubirea

Iubirea, neșlefuită piatră

 Ce chiar și-așa îți pare

 Că-i plină de culoare

 Deschisă și curată.

 Dar nu-i așa?

 Îmi zise copilul de pe vatră

 Zâmbind ca o minune

 Ce s-a născut din piatră...

 Așa este, ca tine!

 La început e lină,

 Cuminte și senină

 De armonie plină

 E joacă și lumină!

 Rămâne colorată,

 Dacă e adorată

 Deși de timp spălată,

 De sculptori încercată

 De alții aruncată...

 Iubirea e o piatră?

 Întreabă cu mirare

 Așa să fie oare?...

 Gândind în armonie

 Copil cu albe frunți

 Exclamă cu tărie:

 Eu te iubesc cu munți!

  

* Trecut de războiul sentimental

 Aici, în noaptea asta, de fulgi albită, către curți,

 Eu meditez iubirea, și-ascult ce-mi cântă-n moț

 Când mă lovește vraja și teama de-nceput

 Razboi pe timp de iarnă, în doi de petrecut.

 Acolo pe speranțe, stai tu ca un tablou nou

 Și-ncerc să te descopăr, să te descriu de har

 Când haina grea mă trage, de mâneci, spre ecou

 Oare îmi ești același, sau haina ta-i de dar?

 Mirajul tău de prinț romantic, cu limite grecești

 Mă prinde în hipnoză, m-alungă spre povești

 Dar sufletul nu uită...și-mi strigă: Iar greșești!

 Revolta-mi strânge trupul de clipe nebunești...

 Oare riscul nu-mi e calea, spre poate și spre doi?

 Când numai din curaj, se nimicesc eroi...

 Eu ies cu cărți la luptă, poeți de suflet ros

 Ce pentru libertate, stilouri unse-au scos.

 Nici iarna nu e rece, e coală de istorii

 Unde ne scriem lupta, și-ncununăm victorii.

 Victoria să-mi fie, în dragoste curată!

 Să nu regret vre-un rid, de inimă furată.

 Tu să-mi cinstești drapele, pe buzele rebele

 Și să-mi închini cu vinul, secundele de stele.

* Răpit

  

Îmi ești o mare de atingeri

Și-aș contempla-n privirea ta...

Te-aș compara numai cu îngeri

Ce-mi protejează limita.

Eu n-aș trăi fără amorul

Ce mi-l oferi ca un șeic

Tu inimii îmi ești izvorul

Ce naște parcă din nimic.

Eu îți dansez ca o cadână,

Printre culori de nestemate,

Ce mi le-așezi usor pe mână

Din sentimentele curate.

Te știu al meu, ca sfânt amor

Și nu ți-aș da nici o ieșire

De libertate-ti fie dor!

Că nu-ți iei locul din iubire.

Te-am răpit ca în Serai

Și-mi vei fi ales pe viață.

Cunoști că altă cale n-ai

Decât o alianță.

  

*Un gând

În confuzia clipelor tale

 Zace-un gând ce se zbate agale

 Spre decizii și zone letale

 Întrebări unde bântuie-o stare.

 Ah! Uimită furtună de grindini!

 Tu-mi șoptesti cutezând pe recoltă

 Inimi frânte de piatră și votcă

 Unde râd cam isteric nevoi.

 Nici că-mi pasă de alții când zac

 Parcă-mi pasă mai mult de iubire

 Sufletul ce-mi frânge plămânii

 Inima ce-mi strânge artere

 Degete ce-și trosnesc oase

 De stres, emoții sau tic.

 Unde tot ceri lumii să-ți ofere...

 Parcă totul ai vrea, din nimic.

 Și nimicul?

 Ah...nimicul acesta

 Parcă-i ploaie de goluri interne

 Unde timpul amarul își cerne

 Și oprește copiii desculți.